Primul obiectiv pentru Ando la Rapid:** „Să câștig derby-urile!”

Primul obiectiv pentru Ando la Rapid:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andone a semnat până la finalul campionatului cu
obiectiv Europa League, dar și-a autoimpus și un țel personal: să
le învingă pe CFR și Dinamo, fostele sale echipe, dar și pe Steaua,
adversara din tinerețe.

Ieri la prânz a avut loc întâlnirea decisivă între George
Copos, Ioan Andone și Victor Becali, în urma căreia fostul
tehnician al lui ȚSKA Sofia a devenit antrenorul Rapidului. Acesta
a semnat până în vară, cu opțiune de prelungire pe încă trei
sezoane.

Cele trei părți – antrenor, impresar și patron – bătuseră palma cu
o seară înainte, în jurul orei 4:00 dimineața. Au urmat apoi
discuțiile inerente de dinaintea semnării actelor. Iar cum unul
dintre interlocutori a fost George Copos, un maestru al clauzelor
din contracte, acestea s-au întins pe parcursul a trei ore.
Locația: Crowne Plaza, acolo de unde, la un moment dat, Andone a
reușit să se strecoare fără să fie observat de jurnaliști spre
ProRapid.

Însoțit de prietenul și colaboratorul său Ion Manu, Ando a mers la
baza de pregătire pentru a-i urmări la lucru pe viitorii elevi.
Aceștia aveau programat un meci-școală între prima echipă și Rapid
II. Ando și Manu au stat în tribună alături de directorul tehnic
Nicolae Manea și de managerul sportiv Renzo Rossi. De asemenea,
Andone s-a salutat cu foștii săi elevi de la Dinamo, Ștefan
Grigorie și Adrian Iordache, și a purtat o discuție cu căpitanul
echipei, Costin Lazăr, cel pe care l-a promovat la Sportul
Studențesc.

Iencsi –
secund

La ieșirea de la ProRapid, Ando a ținut să precizeze că a venit să
observe antrenamentul condus de Ciprian Panait și s-a arătat
mulțumit de ceea ce i-a propus George Copos. „Proiectul domnului
Copos este foarte interesant. În curând, voi semna contractul cu
Rapid”, a spus antrenorul la ieșirea de la baza sportivă a
giuleștenilor, în jurul orei 15:00.
Trei ore mai târziu, Ando și patronul Rapidului s-au văzut din nou
la hotelul lui George Copos și au parafat actele. Tot aseară,
Andone și-a stabilit și stafful tehnic cu care va lucra în
Giulești. Acesta va colabora cu Ciprian Panait și Adrian Iencsi
antrenori secunzi și Ion Manu antrenor cu portari.

45.000 de
euro pentru două luni

ProSport a aflat și amănunte interesante din culisele negocierilor.
Surse de încredere au povestit că, pentru cele două luni în care va
antrena Rapidul, Ioan Andone va primi 45.000 de euro. Apoi, în
vară, în funcție de clasarea de la finalul acestui campionat,
tehnicianul își poate renegocia contractul cu giuleștenii.
Din câte se pare, Ando are și un obiectiv ascuns, pe care l-a
împărtășit colaboratorilor: „Vreau să bat neaparat pe CFR și pe
Dinamo, fostele mele echipe. Nici pe Steaua nu vreau să o iert, dar
în primul rând pe CFR, pentru modul în care am fost îndepărtat de
acolo”.

„Andone este cea mai bună variantă. Are obiective de
îndeplinit și în acest sezon, dar și în celelalte
trei”

George Copos, patron Rapid

„Ando s-a înțeles cu Rapid încă de acum două luni,
însă, dacă nu va avea rezultate, din vară va veni
Bergodi”

Mircea Rădulescu, șeful Școlii de Antrenori

„Am bătut palma cu domnul Copos. După ce voi fi
prezentat oficial, voi spune mai multe, dar un lucrur e clar: îmi
place proiectul „

Ioan Andone, antrenor Rapid

SONDAJ
TELEFONIC PRINTRE FANII RAPIDULUI
„Să vină Andone, nu ne
supărăm!”

Recunoscuți ca fiind extrem de implicați în viața echipei,
suporterii Rapidului (foto) nu s-au dezis de acest lucru nici când
a venit vorba de numirea unui nou antrenor în Giulești. Perspectiva
venirii lui Ioan Andone la cârma echipei pe care o susțin i-a
mobilizat în mod deosebit, fanii apelând la o soluție mai mult
decât inedită pentru a vedea dacă sosirea „Fălcosului” ar fi una de
bun augur. Astfel, după ce chiar Gigi Corsicanu, unul dintre
membrii marcanți ai peluzei giuleștene, a declarat că Andone va fi
bine primit la echipă, suporterii au început să se sune între ei
pentru a afla care este părerea generală. În final s-a ajuns la
concluzia că trecutul dinamovist al lui Andone nu îi deranjează,
binele echipei fiind cel care primează.

Ieri la Levski-ÈšSKA,
azi la Rapid

Una dintre cele mai interesante părți ale instalării lui Ioan
Andone pe banca Rapidului este momentul în care s-a făcut această
mutare. Practic, „Fălcosul” este singurul antrenor care preia o
echipă din Liga I la doar câteva zile după ce stătuse pe bancă la
derby-ul unui alt campionat. Andone a condus-o sâmbătă pe ȚSKA
Sofia în mare meci al campionatului bulgar cu Levski (0-0) și, deși
n-a pierdut, ieri, la patru zile distanță, a bătut palma cu
patronul George Copos pentru preluarea imediată a giuleștenilor.
„Fostul” dinamovist nu scapă însă de derby-uri, deoarece pentru
Rapid urmează meciurile cu CFR, Steaua și Dinamo.

Adversarii lui Andone
în ultimele zece etape:

Curtea de Argeș (d), Ceahlăul (a), CFR Cluj (d), Steaua
(a), Oțelul (d), Dinamo (a), Gaz Metan (d), Pandurii (a), FC Brașov
(d), Gloria (a)

Copos a făcut plângere
împotriva fanilor

Lui George Copos nu i-au căzut bine urările de ziua sa , care au
coincis cu înfrângerea Rapidului în fața Universității Craiova pe
teren propriu. Chiar dacă nu a fost prezent la meci, patronul
rapidist nu a fost uitat de fanii giuleșteni, care i-au pregătit
două mesaje deloc plăcute: „De ziua ta avem o urare / Să fie ultima
aniversare” și „Să moară ANA dacă nu pleci”. Copos a făcut deja
plângere împotriva ultrașilor, sperând ca aceștia să plătească
pentru amenințări.

Dinamoviștii au păreri
împărțite

Istoria modernă a Rapidului este marcată de antrenori cu trecut
dinamovist. Două din cele trei titluri ale giuleștenilor au fost
cucerite de tehnicieni care au făcut istorie în „Ștefan cel Mare”.
Ieri, un alt „câine”, Ioan Andone, a devenit antrenorul Rapidului.
Acest lucru a stârnit reacții diferite printre foștii sau actualii
dinamoviști. Cel mai încântat dintre toți a părut să fie Mircea
Lucescu, detașat parcă de fotbalul românesc, el spunând: „Nu
contează că are un trecut de dinamovist. Pentru Rapid, Ando e cea
mai bună soluție. Mă bucur pentru el”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×